Si eu ma mir. Dar de ce? Si eu am uitat sa zambesc. Dar de ce? Mi'e frica! Zambesc! Nu! Cum sa imi fie frica? Doar am nevoie sa zambesc. Dar oare pot? Nu e prea mult? Am un alt gand. Vreau sa iubesc. Ma sperie gandul mortii. De ce moarte? Daca iubesc, trebuie sa mor. Cand iubesti, iubesti pana la capat. Asta inseamna iubirea. Nu o privire romantica si un mesaj frumos aruncat la colt de strada. Nu vreau sa iubesc, probabil nu vreau sa mor. Sau de ce nu? Sunt facuta pentru asta, traiesc iubesc si mor. Ce bine suna! Daca ar fi asa de simplu. Pe cine sa iubesc? Pe cine pot face fericit? Cine ar fi in stare sa moara odata cu mine? Nimeni! Asta o stiu bine. Ridic o foaie de pe jos. Ceea ce e scris pe ea m-a facut sa ma gandesc si mai intens la iubire, din ce in ce mai tare. Chiar iubim? Chiar ne dorim asta? Raspunsul e simplu: nu suntem in stare sa dam, dar nici sa primim iubire. Mi'e frica! Ma gandesc cu groaza la momentul cand va trebui sa fac aceleasi greseli, cand imi va fi frig si ma voi incalzi cu vorbe bune. Ma simt bine! E bine! Chiar da! Deschide usa, arata-mi calea pe care trebuie sa merg. Nu vreau sa o gasesc singura. Acelasi lucru: mi-e frica! Ma uit in gol! Etajul 10! Ce senzatie nemaipomenita am. Dar ce sa fac eu cu toate astea? Sunt hotarata! Da! Stiu! Trebuie sa mor! Nu rade! Nu sunt in stare sa gasesc ceea ce vreau, stii ca nu vreau altceva. Am cazut in noapte pe asfaltul rece, din fata blocului cu 10 etaje din centru. Sunt fericita acum! Am tot ce vreau! Dar nu pe pamant, nu cu voi. Singura!
2 comentarii:
Muhahaha! Incepi s impartasesti aceleasi sentimente ca mine?
Eu unu sunt la fel d fericit! Tot dincolo! Si observ acum ca nu sunt singur! Sunt cu tine...
ma bucur k nu sunt singura:)
Trimiteți un comentariu