luni, 6 august 2007

...


Deschizi usa si pui un picior in strada. Nu brusc sau neglijent, ci cu varful...asa cum ar face-o un fluture. Vartejul capitalist te imbata si simti ca intri in joc cu acest picior. Consumi asfalt, consumi papuci, consumi energie...si consumi si efectul consumist... cu mai multe scaderi in extrasul tau de cont daca iti poti permite. Impartit intre "gandesc, deci exist" si "consum,ai vazut deja" cauti radacina, fie morala, fie patrata a indoielii nefundamentale. Cu sau fara motiv, faci parte, in sens invers de multiplicare.
Iesi din casa. Faci cativa pasi si dai coltul. Nu exista un motiv suficient de puternic pentru a iesi din casa, dar nici pentru a ramane. Ne expunem vietii fara sutul anturajului nostru cotidian si rutinei noastre confortabile. Infruntam dimineata cu ochi noi, insetati de culori si forme. Ne surprindem auzul cu sunete noi, limbi straine, stranii, cuvinte ciudate, nerusinate care se filtreaza prin buzele trecatorilor incercand sa fecundeze prin briza capacitatii cognitive a victimei sale violente. Limbile umede catapulteaza spre incisivi. Tantari impotriva Lunii. Act poetic violent. Gest care se poate compara numai cu zvacnirile disperate ale unui naufragiat in largul marii...largul marii violet...

2 comentarii:

Andrei Scripca spunea...

Imi place! Tu scrii aceeasi treaba ca mine, doar k mai poetic si optimist, in timp ce eu dramatizez totul mortuar:D
Da-i nainte k e bine:P

Mihai spunea...

Pentru fiecare, pasul are o dimensiue specifica. Trebuie adaptat pentru un "pas in doi".. Iar atunci cand este solidar, se confunda cu urmele lasate de inaintasi. In "vartejul capitalist", iti trebuie personalitate pentru a pasi pe terenuri necunoscute. Sau instinct pentru a "adulmeca urmele"... Serpasi ai modernitatii!