confesiune...

Inca nu s-au asezat gandurile pe care vreau sa le spun in cuvinte, insa voi incerca sa le coc in sera, sa le scot verzi si fara gust la suprafata.
De ceva timp ma incearca atatea sentimente...E o combinatie ciudata intre euforie, fericire si totodata frica...Da, imi este ffff frica...
Mi-e frica de dorinta mea de fericire. Mi-e frica de nevoia mea de a fi mereu langa tine. Mi-e frica de dependenta pe care mi-o creezi. Mi-e frica de distante. Mi-e frica de ziua de maine, cea pe care totusi o astept cu speranta. Mi-e frica sa nu vreau mai mult decat poti sa imi oferi. Mi-e frica sa nu fii doar rodul dorintelor mele. Mi-e firca sa nu dispari intr-o buna zi si sa nu te mai intorci.
Dar sunt si atat de fericita...cum n-am mai fost de mult...Imi oferi bucurii simple care pentru mine sunt totul...Fiecare gest, fiecare vorba, fiecare privire ma face din ce in ce mai fericita ca sunt langa tine...Si ai reusit ca din coconii pe care ii aveam in stomac de ff mult timp si pe care ii si uitasem sa inceapa sa infloreasca niste creaturi colorate cu aripioare firave si foarte energice...S-au inmultit peste noapte atat de tare incat simt uneori cum ajung pana in gat si ma sufoca, ajung pana in picioare si mi le taie de la genunchi, ajung in fiecare celula beata de dorinta si ma fac sa gandesc cu cromozomii...
Am in stomac un camp plin cu fluturi. Frumosi si necrutatori. Ei ma hranesc, ei nu ma lasa sa dorm, ei imi aduc ganduri secrete noaptea.