TRAIESTE!!!!!!

Acum ceva timp am auzit o povestioara care m-a facut sa reflectez mai cu atentie la fiecare moment din viata mea...Era o poveste trista...Nu stiu daca e adevarata, dar atunci am crezut in ea si m-a ajutat.

Era cam asa : "Un prieten a deschis sertarul dulapului sotiei sale si a ridicat un pachet invelit in hartie.

- Acesta, a spus, nu e un simplu pachet...e lenjerie.

A aruncat hartia de impachetat si a observat matasea rafinata si dantela.

- Ea a cumparat aceasta lenjerie prima data cand am fost la Paris, acum 7 ani. Nu a folosit-o niciodata. A pastrat-o pt o ocazie deosebita. Bine... cred ca aceasta este ocazia...

S-a apropiat de pat si a asezat lenjeria langa celelalte haine pe care urma sa le duca la pompe funebre. Sotia lui tocmai murise. Intorcandu-se spre mine, imi spuse:

- Nu pastra nimic pt o ocazie deosebita. Fiecare zi traita este o ocazie deosebita."

Datorita acestor cuvinte, azi, citesc mai mult si fac curat mai putin. Am inteles ca viata trebuie sa fie un cumul de experiente de care trebuie sa te bucuri, si nu o lupta pt a supravietui. Nu mai pastrez nimic. Imi pun paltonul cel nou pt a merge la cumparaturi, daca asa decid si asa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pt ocazii speciale, ci il folosesc oricand imi doresc.

Frazele "Intr-o zi..." sau "Una din zilele acestea..." au inceput sa dispara complet din vocabularul meu. Daca ceva merita vazut, auzit sau facut, atunci vreau sa vad, sa aud sau sa fac Acum.

Nu stiu ce ar fi facut sotia barbatului daca ar fi stiut ca nu va mai apuca ziua de maine....zi pe care noi toti o ignoram intr-o masura destul de mare....

Multe lucruri nefacute m-ar supara daca as sti ca am orele limitate...Acum incerc sa nu intarzii, sa nu retin si sa nu pastrez pt mine nimic din ce, impartasit, ar aduce rasete si veselie vietilor noastre. Si de fiecare data imi spun ca fiecare zi, fiecare ora, fiecare minut este deosebit...

Pentru parinti si copii

Zilele astea am tot intalnit "adolescenti cu probleme"...cei care urasc totul, nu vor sa mai faca parte din aceasta lume nedreapta, cei ce sunt iritati de tot ce ii inconjoara: parinti, familie, societate, lume...

Am stat si m-am gandit la mine...Nici eu nu am fost exemplara..pot spune kiar ca am fost un copil rebel...Dar oare ce fel de mama voi fi?!...E drept k fetita mea nu are decat 1 an si 7 luni acum, dar cum va fi relatia mea cu ea mai tarziu la adolescenta, cand incepe skimbarea si conturarea profunda a personalitatii ei?!...

:) Imi aduc aminte ca atunci cand mama imi impunea ceva cu care nu eram de acord sau cand ma suparam pe ea, imi ziceam mereu in gand (o data cred k i-am zis-o si ei):  “EU cand voi avea copii NU am sa ma port asa cu ei! EU ii voi intelege! EU voi fi prieten cu ei!” Si acum nu stiu dak voi putea sa-mi tin promisiunea pe care mi-am facut-o atunci.

Nu stiu cum se face, dar generatie dupa generatie se intampla LA FEL! Venim pe aceasta lume, suntem copii, apoi adolescenti, tineri, adulti, apoi imbatranim si in cele din urma ne intoarcem de unde am venit.
Dupa cum spunea Eminescu in a lui minunata Glossa:”Alti actori, aceiasi drama”!
Si asa cum facea mama cu mine, asa au facut si parintii ei, si bunicii si strabunicii..etc..Singura diferenta este ca fiecare s-a adaptat generatiei lui. In fiecare generatie au fost copii “buni”, copii “asa si asa”, precum si copii “rebeli”(asa zisii copii “rai”). Fiecare generatie de parinti “nu-si inteleg copii”!

Stiti de ce? Pentru ca lumea este in schimbare. Pentru ca lumea evolueaza si noi odata cu ea. Este un proces natural si perfect normal. Este foarte important sa ne adaptam schimbarilor care se produc mereu pentru ca altfel “ne pierdem”.

Si totusi fiecare din noi avem o rezistenta la schimbare. Este in firea omului sa fie asa. Indiferent daca schimbarea este pozitiva si cu atat mai mult daca este negativa. Orice schimbare ne scoate din “zona de confort” si asta, in general, nu ne place. Suntem obligati sa ne adaptam la noile conditii si nu suntem dispusi sa facem asta intotdeauna cu placere.

CE PUTEM FACE? Oferiti iubire! Indiferent ca este vorba de copiii sau de parintii vostri. Totul e sa iubesti neconditionat si ca parinte si ca un copil,atunci intelegerea exista, vine de la sine.

Aaa...si inca ceva...cred k e important si timpul pe care i-l dedici copilului tau..pt k una e sa ii arati iubire 15 min pe zi si alta e atunci cand simte asta 24 din 24, 7 zile pe saptamana.:)

Nu stiu dak da roade sau nu tot c zic eu aici, dar cu siguranta asta voi incerca eu sa fac;)

"Fiecare om are destinul sau; singura regula este sa-l accepte si sa-l urmeze oriunde l-ar duce." Henry Miller

Da...m-am hotarat sa vorbesc si despre destin...cei care ma cunosc stiu k pt mine acesta exista.

Imi place sa cred ca destinul este ca o melodie. Ea este atent compusa si este rezultatul unor studii al caror inteles ne este greu, uneori imposibil de patruns. Asa cum fiecare melodie vibreaza diferit in baza notelor insiruite elegant in propria sa partitura, asa si destinele noastre se aliniaza la comanda astrala imortalizata la momentul nasterilor noastre.

Nu-i asa ca atunci cand ascultam o melodie, dansul se naste ca si instinct? Dansul este Soarta si el depinde de noi. Putem dansa mai bine sau mai stangaci, putem avea sau nu talent de dansator, putem dansa pe ritm ori strica tot farmecul melodiei. Putem chiar sa fim marionete la indemnul altora, sa-i copiem pe altii fara sa ascultam propriul nostru sistem de armonizare interior sau chiar sa incetam sa mai dansam.

Nu sta in puterea noastra sa oprim \"muzica sferelor\", asa cum o auzea Pitagora. Este o melodie celesta creata de sunetul nesfarsitelor parcursuri planetare. Chiar daca noi o ignoram, ea se manifesta oricum.

Exista insa un singur dans ca exprimare perfecta in miscare a melodiei fiecaruia. Asa incat pe vals nu vom putea dansa decat vals, ci nu tango. Dar si valsul il vom schimba si improviza in functie de iscusinta noastra.

Destinul este o Melodie, Soarta este un dans, iar noi, priceputi ori nu, devenim coregrafi, prim solisti, dansatori de ocazie, animatori sau indivizi care, cu sau fara intentie, ii mai calcam din cand in cand pe ceilalti pe picioare.

Femeia perfecta

Discutam zilele trecute cu un prieten despre articolul pe care l-am scris cu ff mult timp in urma despre "barbatul perfect"...El mi-a zis k degeaba ne chinuim toate sa cautam asa ceva pentru ca el nu exista si oricate compromisuri am incerca sa facem tot o sa ramanem la sfarsitul vietii cu un gust amar pt ca nu l-am intalnit niciodata pe Fat-Frumos...Eu am tacut, dar credeti-ma cu putina perseverenta chiar il puteti gasi;) (va spun asta din proprie experienta)
Curiozitatea totusi nu m-a lasat si l-am intrebat si eu la randul meu care ar fi femeia perfecta in viziunea unui barbat.Si s-a decis cum ar trebui sa arate femeia care nu ar putea sa-i reziste nici unui mascul.
Asadar, reteta femeii perfecte este urmatoarea:

Se ia fata Angelinei Jolie si se condimenteaza cu ochii lui Alexis Bledel (Rory din "Fetele Gilmore"). La acestea se adauga cositele blonde a lui Reese Witherspoon.

Chipul angelic se asaza pe corpul bine lucrat al Keirei Knightley, care se "asezoneaza" cu doi sani perfecti a la Carmen Electra.

Funduletul obraznic al lui Kylie Minogue completeaza partea de sus a trupului perfect, la care adaugam picioarele lungi, foooaaaarrrrte lungi, lucrate pe placi de surfing si bronzate sub soarele Californiei, ale lui Cameron Diaz.

Si, cum pentru multi aspectul mainilor conteaza foarte mult, femeia nostra se decoreaza cu doua brate perfecte, cam ca cele ale lui Nicole Kidman.

Se lasa totul la dospit. Dupa care va uram "Pofta Buna!!";))

confesiune...

Inca nu s-au asezat gandurile pe care vreau sa le spun in cuvinte, insa voi incerca sa le coc in sera, sa le scot verzi si fara gust la suprafata.
De ceva timp ma incearca atatea sentimente...E o combinatie ciudata intre euforie, fericire si totodata frica...Da, imi este ffff frica...
Mi-e frica de dorinta mea de fericire. Mi-e frica de nevoia mea de a fi mereu langa tine. Mi-e frica de dependenta pe care mi-o creezi. Mi-e frica de distante. Mi-e frica de ziua de maine, cea pe care totusi o astept cu speranta. Mi-e frica sa nu vreau mai mult decat poti sa imi oferi. Mi-e frica sa nu fii doar rodul dorintelor mele. Mi-e firca sa nu dispari intr-o buna zi si sa nu te mai intorci.
Dar sunt si atat de fericita...cum n-am mai fost de mult...Imi oferi bucurii simple care pentru mine sunt totul...Fiecare gest, fiecare vorba, fiecare privire ma face din ce in ce mai fericita ca sunt langa tine...Si ai reusit ca din coconii pe care ii aveam in stomac de ff mult timp si pe care ii si uitasem sa inceapa sa infloreasca niste creaturi colorate cu aripioare firave si foarte energice...S-au inmultit peste noapte atat de tare incat simt uneori cum ajung pana in gat si ma sufoca, ajung pana in picioare si mi le taie de la genunchi, ajung in fiecare celula beata de dorinta si ma fac sa gandesc cu cromozomii...
Am in stomac un camp plin cu fluturi. Frumosi si necrutatori. Ei ma hranesc, ei nu ma lasa sa dorm, ei imi aduc ganduri secrete noaptea.

am revenit:)

Astazi, marti, 23.06.2009, am revenit:)...la indemnarea mai multor persoane, am decis sa nu ma opresc sa mai scriu aici...Desi sunt articole neinteresante pt nimeni...
Am stat si m-am gandit despre ce as putea sa scriu...La cate s-au intamplat cu mine in tot acest timp sunt prea multe sentimente ce ma inconjoara, unul mai puternic ca altul....E greu de decis.... Sentimentele sunt ciudate, la modul in care trecem cu usurinta de la unul la altul. Cateodata pot fi modelate, cateodata te domina. Prin sentimente poti controla nu numai persoana ta, ci si pe cei din jur. Sentimentele pot rani, dar pot face si o persoana sa fie fericita.
Unul dintre sentimentele pe care cu totii il simtim in viata este IUBIREA.. Ne dorim iubire. Suntem mereu in cautarea ei, cu pasiunea pe care ti-o dau sufletul prea plin de visare si corpul prea insetat de dorinta. Cum o putem insa recunoaste? Este acel sentiment de confort psihologic, asociat cu buna dispozitie. Uneori te aduce in dificultatea de a te concentra, insa chiar nu-ti pasa…Oare asta sa fie tot?...
A iubi este insasi legea vietii, este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre.
Exista iubiri pe care nu le poti duce.Te ard, te consuma pe dinauntru,incep frumos si se termina prost pentru ca,pur si simplu,sufletul nu poate sa le incapa atat de mari,atat de intense,atat de neobisnuite. Adevarul e k atunci cand te loveste "nenorocirea" asta, nu ai de ales... Nu poti decat sa arzi,sa iubesti si sa speri ca vei supravietui plagii asteia,ca la un moment dat iti vei putea recapata controlul asupra propiilor actiuni si vei reusi sa recompui;n-ai sa ramai o carcasa goala,o cochilie scofalcita ,lipsita de suflet,lipsita de viata.Pentru ca stii,cand iti traiesti aventura vietii,nu are cum sa dureze,prevezi finalul si poate de aceea te arunci orbeste in bratele celui caruia i te abandonezi,sti ca ca este pentru putin timp si faci totul acum,cat mai apuci,inainte ca totul sa se transforme intr-o durere
permanenta,continua,surda,mai rea decat toate durerile de masea din lume.

my favorite soundtrack (leapsa)

Am primit leapsa asta d la adi acum ceva timp si nu am onorato...scuze pt intarziere, dar astazi voi ajuta jocul sa mearga mai departe:)
so...hmm...cine sa fie, cine sa fie oare melodia castigatoare?;)))
e simplu:)... AEROSMITH - I DON'T WANT TO MISS A THING

Conteaza daca soferii isi golesc scrumierele pe geam? Conteaza daca lasam locurile unde am fost “la iarba verde” pline de gunoaie si PET-uri? Conteaza daca respectam natura si mediul inconjurator? Noi credem ca da.
Umbrela Verde este o campanie care urmareste sa schimbe o mentalitate profund gresita a romanilor: “Gestul meu nu conteaza”. Este o campanie prin care vrea sa convinga ca, impreuna, trebuie sa pastram Romania curata.

bla bla...i'm a beliver:)

Admir oamenii care pot să iubească şi să ierte, fără să plătească durerii cu durere, poate pentru că... sunt unul dintre ei ! Au fost nişte zile în care am avut timp să mă gândesc la mine.Chiar dacă zâmbesc sau privesc uneori în tăcere, nici stupiditatea şi nici timiditatea nu sunt în spatele aparenţei, ci nişte ani trăiţi prea repede. Uneori mă trezesc străina şi bătrâna printre voi, şi mă întreb ce caut aici cu tristeţea mea prost ascunsă. Dacă într-o zi aş fi scris o carte, aş fi lăsat câte o filă albă pentru fiecare dezamăgire, pentru fiecare zi cu nori pe cer, pentru fiecare palmă primită şi misiunea mi-ar fi cu mult uşurată. Mi-ar rămâne probabil câteva pagini, puţine la număr, pentru Oamenii pe care i-am întâlnit şi pentru Prietenie, poate, zece rânduri, iar pentru Dragoste mai puţin. Fiecare zi când am iubit soarele pentru că răsărea, cerul pentru că era albastru şi merii înfloriţi pentru că vor fi cândva fructe a fost o zi plină. Dar aceste zile nu le-aş fi trecut în carte; egoista, le-aş fi purtat cu mine prin viaţă, ascunse într-un colţ de suflet şi le-aş fi ferit de ochii străinilor ca de hoţi. Ar fi multe de spus despre multe, dar „ziua” ce-a trecut a fost prea lungă şi pleoapele coboară ostenite, iar eu nu mă pot opune…

Oamenii se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca.....iar apoi tânjesc iar sa fie copii; pentru ca îsi pierd sanatatea pentru a face bani...... iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; pentru ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.Trebuie sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc.....si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit; sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.

"Buna dimineata, copilarie!!!…

Imi aduc aminte de tine… De genunchii tai zdreliti, de zambetele care inundau efervescent lumea din jur, de curiozitatea ta care, recurent, te purta catre cele mai nebanuite cotloane ale podului bunicilor.
Buna dimineata, copilarie!!!…

Nu te-am uitat. Cum n-am uitat nici gustul cireselor furate din curtile vecinilor, nici mirosul florilor de camp din coronitele pe care le impleteai cu meticulozitate, cat era ziua de lunga.
Buna dimineata, copilarie!!!…

Spune-mi, iti mai aduci aminte de mine? Sunt tot eu, cel pe care-l stii. Nu te uita la ridurile care mi-au acoperit chipul. Viata, oamenii, iubirea au lasat amprente pe drumul meu. Ignora-mi umerii obositi, gandurile triste, nelinistile din suflet, visele tacute, aripile frante…. Sunt tot eu. Cel care alerga exuberant pe campuri, cel care mesterea continuu vapoare de hartie si adaposturi pentru iepuri si porumbei. Sunt eu, priveste-ma mai bine! De ce imi taci? Chiar nu iti mai aduci aminte de mine?"