Zilele astea am tot intalnit "adolescenti cu probleme"...cei care urasc totul, nu vor sa mai faca parte din aceasta lume nedreapta, cei ce sunt iritati de tot ce ii inconjoara: parinti, familie, societate, lume...
Am stat si m-am gandit la mine...Nici eu nu am fost exemplara..pot spune kiar ca am fost un copil rebel...Dar oare ce fel de mama voi fi?!...E drept k fetita mea nu are decat 1 an si 7 luni acum, dar cum va fi relatia mea cu ea mai tarziu la adolescenta, cand incepe skimbarea si conturarea profunda a personalitatii ei?!...
:) Imi aduc aminte ca atunci cand mama imi impunea ceva cu care nu eram de acord sau cand ma suparam pe ea, imi ziceam mereu in gand (o data cred k i-am zis-o si ei): “EU cand voi avea copii NU am sa ma port asa cu ei! EU ii voi intelege! EU voi fi prieten cu ei!” Si acum nu stiu dak voi putea sa-mi tin promisiunea pe care mi-am facut-o atunci.
Nu stiu cum se face, dar generatie dupa generatie se intampla LA FEL! Venim pe aceasta lume, suntem copii, apoi adolescenti, tineri, adulti, apoi imbatranim si in cele din urma ne intoarcem de unde am venit.
Dupa cum spunea Eminescu in a lui minunata Glossa:”Alti actori, aceiasi drama”!
Si asa cum facea mama cu mine, asa au facut si parintii ei, si bunicii si strabunicii..etc..Singura diferenta este ca fiecare s-a adaptat generatiei lui. In fiecare generatie au fost copii “buni”, copii “asa si asa”, precum si copii “rebeli”(asa zisii copii “rai”). Fiecare generatie de parinti “nu-si inteleg copii”!
Stiti de ce? Pentru ca lumea este in schimbare. Pentru ca lumea evolueaza si noi odata cu ea. Este un proces natural si perfect normal. Este foarte important sa ne adaptam schimbarilor care se produc mereu pentru ca altfel “ne pierdem”.
Si totusi fiecare din noi avem o rezistenta la schimbare. Este in firea omului sa fie asa. Indiferent daca schimbarea este pozitiva si cu atat mai mult daca este negativa. Orice schimbare ne scoate din “zona de confort” si asta, in general, nu ne place. Suntem obligati sa ne adaptam la noile conditii si nu suntem dispusi sa facem asta intotdeauna cu placere.
CE PUTEM FACE? Oferiti iubire! Indiferent ca este vorba de copiii sau de parintii vostri. Totul e sa iubesti neconditionat si ca parinte si ca un copil,atunci intelegerea exista, vine de la sine.
Aaa...si inca ceva...cred k e important si timpul pe care i-l dedici copilului tau..pt k una e sa ii arati iubire 15 min pe zi si alta e atunci cand simte asta 24 din 24, 7 zile pe saptamana.:)
Nu stiu dak da roade sau nu tot c zic eu aici, dar cu siguranta asta voi incerca eu sa fac;)
