luni, 13 august 2007

2 copii c s iubeau...


Inca mai vad viu colorati fluturi in locul unde prima oara mi-ai furat saruturi, unde sentimentele fericirii ne jucau un dans, iar sentimentele iubirii ne curpindeau in al iubirii vals...a fost o flacara pornita de la o atingere, iar vantul ne adia inima ce din doua bucati s-a unit spre cerul infinit...Au fost doua maini ce impreunare cerseau, doi copii ce se iubeau, cu penite mazgaleau corola colorata a lumii. Mi-ai dat ce'aveai mai sfant, eu la schimb ti-am soptit misterul lunii si noaptea, ce martora ne era, i-am dat-o unui calator ce doar sa viseze se incumeta. Tu Sagetator, eu inger pe nor si-n cor cantecul naturii noi doi, un suflet si fluturii...totul era complet, totul era perfect, doua siluete in balet.. fara temeri faceai sufletul sa tremure de iubire sa-mi semeni nu mai eram straini, ci eu si tu...doi gemeni!!! Am prins aripi si ti-am spus ca te pot lua cu mine sus, dar tu nu stii sa zbori. Locurile unde aveam aripi inca ma mai dor si au ramas doar cicatrici in locul lor...doar cicatrici!! Ma'ntrebi ce caut aici locul meu e'n vazduh...eu nu, insistam ca-i la tine'n duh, dar tu mi-ai zis ca nu poti sa tii prizonier un fluture ce locuieste pe cer...Doar o lacrima sa mai vars si te las sa pleci, mi-ai incalzit sufletul, acum vreau picaturi reci si vei sti cand ploua ca eu plang de dorul tau si tu vei dansa in ploaie si-ti vei aminti mereu ...:((( Singur ramas redevenind fiinta impietrita, statuia parasita de locul in care tu viata mi-ai dat cand m-ai sarutat si acum cand sunt in declin imi hranesti zborul lin si ma mentii, sa zambesc sau sa plang, nu stiu nici eu.. Ma lasi sa zbor in voie, fluturasul meu !!!

sâmbătă, 11 august 2007

doar cateva ganduri...


Vantul imi batea azi in fata si nu intelegeam de ce...Sa fi fost oare pentru ca voia sa imi usuce lacrimile sau sa-mi umezeasca din nou ochii cand incepusem sa cred ca am uitat. Totusi am impresia ca era un zid ce ma oprea sa nu sufar mai mult, acel val al ignorantei care ma privea de anumite adevaruri dureroase, ascunde bine acele lucruri ce m-ar putea rani si mai tare. Insa ma intreb cum e mai bine? Sa nu stiu si sa ma roada toate aceste intrebari sau sa dau la o parte acel val cenusiu si sa descopar miezul suferintei mele ce ma macina de cateva secunde...minute...ore...zile sau...ani.

De cate ori o sa-mi mai promit ca nu voi mai repeta aceeasi greseala? Dar cineva undeva acolo are mereu grija sa imi demonstreze ca sunt inca destul de slaba pentru aceasta lume. Sa o parasesc nu am puterea. As vreo doar sa o schimb, toti vrem asta si acum imi dau seama ca daca am face fiecare cum isi doreste ar fi aceeasi suferinta, aceleasi dureri si aceleasi bucurii, caci fericirea mea poate cauza durerea altcuiva. As crea o nedreptate si nu as putea trai cu vina in suflet.

Sunt momente in care vad dincolo de sentimente, sunt momente in care parca un nod ma leaga de ceea ce e inauntrul meu si nu mai pot evada. As vrea ca mintea sa vrea altceva decat inima, dar parca s-au unit fara sa realizez si e greu sa le mai separ. E ca si cum as incerca sa despart doi magneti de poli opusi si sa-l intorc pe unul din ei.

De ce avem impresia ca lucrurile nu simt? Cu ce suntem noi mai presus decat ele?...Multi ar spune ca ratiunea, care de multe ori nici noi nu o detinem. Asta inseamna ca suntem lucruri? Off...cate intrebari, cate supozitii, cate si mai cate vor veni si mi-e teama sa trec mai departe si ma incapatanez sa raman in acelasi loc... Pe moment mi-am risipit gandurile si acum zboara duse de vant si vor reveni cand vor obosi de alergat si strapuns...

vineri, 10 august 2007

fericita...singura


Si eu ma mir. Dar de ce? Si eu am uitat sa zambesc. Dar de ce? Mi'e frica! Zambesc! Nu! Cum sa imi fie frica? Doar am nevoie sa zambesc. Dar oare pot? Nu e prea mult? Am un alt gand. Vreau sa iubesc. Ma sperie gandul mortii. De ce moarte? Daca iubesc, trebuie sa mor. Cand iubesti, iubesti pana la capat. Asta inseamna iubirea. Nu o privire romantica si un mesaj frumos aruncat la colt de strada. Nu vreau sa iubesc, probabil nu vreau sa mor. Sau de ce nu? Sunt facuta pentru asta, traiesc iubesc si mor. Ce bine suna! Daca ar fi asa de simplu. Pe cine sa iubesc? Pe cine pot face fericit? Cine ar fi in stare sa moara odata cu mine? Nimeni! Asta o stiu bine. Ridic o foaie de pe jos. Ceea ce e scris pe ea m-a facut sa ma gandesc si mai intens la iubire, din ce in ce mai tare. Chiar iubim? Chiar ne dorim asta? Raspunsul e simplu: nu suntem in stare sa dam, dar nici sa primim iubire. Mi'e frica! Ma gandesc cu groaza la momentul cand va trebui sa fac aceleasi greseli, cand imi va fi frig si ma voi incalzi cu vorbe bune. Ma simt bine! E bine! Chiar da! Deschide usa, arata-mi calea pe care trebuie sa merg. Nu vreau sa o gasesc singura. Acelasi lucru: mi-e frica! Ma uit in gol! Etajul 10! Ce senzatie nemaipomenita am. Dar ce sa fac eu cu toate astea? Sunt hotarata! Da! Stiu! Trebuie sa mor! Nu rade! Nu sunt in stare sa gasesc ceea ce vreau, stii ca nu vreau altceva. Am cazut in noapte pe asfaltul rece, din fata blocului cu 10 etaje din centru. Sunt fericita acum! Am tot ce vreau! Dar nu pe pamant, nu cu voi. Singura!

joi, 9 august 2007











COPILARIA MEA ....

luni, 6 august 2007

...


Deschizi usa si pui un picior in strada. Nu brusc sau neglijent, ci cu varful...asa cum ar face-o un fluture. Vartejul capitalist te imbata si simti ca intri in joc cu acest picior. Consumi asfalt, consumi papuci, consumi energie...si consumi si efectul consumist... cu mai multe scaderi in extrasul tau de cont daca iti poti permite. Impartit intre "gandesc, deci exist" si "consum,ai vazut deja" cauti radacina, fie morala, fie patrata a indoielii nefundamentale. Cu sau fara motiv, faci parte, in sens invers de multiplicare.
Iesi din casa. Faci cativa pasi si dai coltul. Nu exista un motiv suficient de puternic pentru a iesi din casa, dar nici pentru a ramane. Ne expunem vietii fara sutul anturajului nostru cotidian si rutinei noastre confortabile. Infruntam dimineata cu ochi noi, insetati de culori si forme. Ne surprindem auzul cu sunete noi, limbi straine, stranii, cuvinte ciudate, nerusinate care se filtreaza prin buzele trecatorilor incercand sa fecundeze prin briza capacitatii cognitive a victimei sale violente. Limbile umede catapulteaza spre incisivi. Tantari impotriva Lunii. Act poetic violent. Gest care se poate compara numai cu zvacnirile disperate ale unui naufragiat in largul marii...largul marii violet...

miercuri, 1 august 2007

nesimtirea....


Romania nu are contract de exclusivitate cu nesimtirea.Aceasta este globala,dinamica si atenta la schimbarile din jur.Ea este perceputa peste tot si regretata nicaieri. Fireste,nesimtitul roman nu seamana cu cel belgian sau panamez si nu poate fi confundat cu nici unul dintre ei.El are un "je ne sais quoi" care-l face inimitabil si greu,daca nu aproape imposibil,de clasificat.Si mai are ceva nesimtitul roman:un decalog de la care nu se abate.

DECALOGUL NESIMTITULUI:

1.Fii strident.Lupta cu toate mijloacele impotriva discretiei.

2.Nu te gandi la ceilalti.Fii egocentric.

3.Patrunde pretutindeni.Nu te lasa marginalizat.

4.Batjocoreste lucrurile grave.

5.Arata-te opac la argumentele celorlalti.

6.Cauta mereu prim-planul.Incearca sa fii contaminant.

7.Evita sa-ti pui intrebari.Drumul tau e unul al certitudinilor.

8.Convinge lumea sa se plieze pe setul tau de non-valori.Nu accepta compromisuri.

9.NU UITA CA MARELE TAU DUSMAN E BUNUL-SIMT.

10.COMBATE BUNUL SIMT CU FIECARE GEST SI CUVANT.

legaturi bolnavicioase


"Este azi 21 iulie si te-am sunat sa-ti spun k te iubesc,desi tu nu ma mai iubesti asa cum te iubesc eu pe tine desi si tu o sa ma suni sa'mi spui k ma iubesti. Dar asta nu inseamna iubire cand iti aduci aminte sa mai suni,iubirea e atunci cand nu pot sa traiesc fara tine. Dementule de ce ma chinuiesti,de ce ti-e teama ? Ce vrei sa ma jupoi de vie,vrei sa sangerez pana la moarte de dorul tau? Esti o bestie si un nemernic ...iar eu sunt carpa ta de sters pe jos...sunt umbra ta. Si chiar dak nu sunt prima din viatza ta..stii foarte bine ca sunt singura care conteaza.Te iubesc robotzel! Sa fii fericit!"